Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Filmat în 2017, Chaos walking a suferit multe modificări de-a lungul anilor, deoarece prima versiune a fost considerată nedigerabilă din punct de vedere cinefil. Iată că după rescrieri ale scenariului și multe refilmări, Chaos walking a fost lansat pe tobogan în 2021.
Peste vreun sfert de mileniu în viitor suntem lansați pe o planetă îndepărtată, un refugiu al umanității, unde dăm peste un tânăr Tom Holland (Cherry, The devil all the time) în rolul lui Todd, cel mai tânăr membru al acelei așezări.
Comunitatea aduce mult cu una rurală, zici că suntem în Vestul Sălbatic și lucrurile par a funcționa normal, cu o singură excepție, nu-s deloc femei prin preajmă din cauza unei specii indigene care și-a făcut de cap și a belit toate muierile.
Conflictul apare când o navă se prăbușește și singura supraviețuitoare este Viola (Daisy Ridley – Murder on the Orient Express, The force awakens), o domniță ce devine, fără voia ei, obiectul nedorit al atenției tuturor, din motive destul de evidente, unii vor să o omoare, alții se gândesc să o bage la procreat.
Așadar, Chaos walking se concentrează pe tentativa personajului Viola de a găsi o cale de scăpare de furia mulțimii masculine.
Ah, cum era să uit să pomenesc de șmecheria planetei. Aflăm din prima, cu stupefacție, că planeta are o particularitate deosebită. Nu faptul că arată fix ca Pământul, că are aceeași gravitație, aceeași atmosferă, aceeași vegetație, te frapează, ci faptul că aici gândurile capătă formă fizică, practic oamenii sunt niște videoproiectoare de slabă calitate.
Da, orice gândești se manifestă sub forma unor holograme fumurii și colorate care, culmea, au și voce. Degeaba îi spui lui tac-tu că ai arsuri în palmă de la topor, că mintea îi arată imediat, grafic, cum ai obținut bătăturile din palmă.
Conceptul pare interesant pe hârtie, dar transpunerea lui în imagini este dezastruoasă. Filmul este de Doamne ferește, apără și păzește.
Este de o hărmălaie incomprehensibilă și neinteligibilă, coloana sonoră cuplată cu zgomotul de fundal reprezentat de gândurile care urlă non stop fac din Chaos walking o harababură totală. Nu știu cum e romanul pe care se bazează, dar filmul este un eșec total pentru că aplicarea acestui concept, al gândurilor vizibile, nu are logică. Dacă stai să analizezi momentele în care gândurile se manifestă și forma în care o fac, nu poți decât să te întrebi dacă toți bărbații sunt niște tâmpiți incapabili în a gândi ceva normal. Plus că n-am înțeles ce anume se manifestă, gândurile conștiente, care ne zburdă prin minte, sau cele subconștiente, adânc îngropate, de care nici noi nu avem habar?
Tind să cred că este vorba de prima variantă, după cum se comportă personajele, atunci în acest caz chiar atât de greu este să nu te gândești la ceva anume, să nu te dai de gol?
În mare parte vedem niște idioți bolborosind cu emoji-uri de comentarii deasupra capetelor și auzim repetat la infinit îndemnul: You need to control the noise.
Povestea în sine, dacă dăm la o parte acest artificiu inutil, este una banală și lipsită de interes, prezența acestui giumbușluc nu contribuie cu nimic la desfășurarea acțiunii, dacă nu erau gândurile la vedere am fi avut parte de fix același film, dar poate ceva mai coerent. Faptul că vedeam peste tot curcubeie, de zici că o hoardă de inorogi din My little pony a dat cu balegă peste tot, nu a făcut decât să distragă atenția de la o poveste mediocră, fără nimic special în ea.
Scenariul este retard pe alocuri pentru că a construit niște personaje tâmpe. Deci îți vine pe cap o domniță care îți spune cu subiect și predicat că toată viața ei a fost pe-o navă și tu o întrebi apoi: „N-ai mai văzut ploaie până acum‟? Bravo mă, Einstein, unde să vadă ploaie, în spațiu?
Nu există pic de tensiune pentru că nu există surprize, te pitești după un bolovan, te dă gol gândul la visul erotic de aseară. Vrei să-l pui pe nemernic pe-o pistă falsă, te dă mintea de gol care îi spune adevărul.
Planeta respectivă ar fi fost numai bună pentru ăia cu capul gol, pentru IQ-știi subunitari care aplaudă la emisiunile tembele de la TV, ăia nu s-ar da de gol că oricum nu se gândesc la nimic.
Nici măcar nu s-a sinchisit scenariul să ne explice de ce doar bărbații erau afectați de treaba asta, că muierilor nu li se vedeau gândurile, doar la bărbați era ceva de genul:
Ea: Vrei să mă săruți?
El: Cine, eu? Nu, deloc.
Și deasupra capului apărea o scenă de striptease pe You can leave your hat on, că nah, la ce se poate gândi un bărbat în prezența unei femei?
Titlul filmului înglobează perfect în două cuvinte la ce se rezumă filmul, mult umblat și mult haos. Aduce în discuție anumite elemente narative pe care apoi le abandonează fără vreo explicație, ce să mai, este de-o incoerență totală.
Se vrea a fi un pic spiritual, denumirea filmului având profunde conexiuni cu zona filozofiei transcendentale, dar în ultima instanță, Chaos walking este o hardughie de film, fără o structură coerentă, fără sens, fără nimic, nu înțelegi ce vrea personajul negativ, nu cunoști personajele secundare, deși gândurile lor zboară peste tot, practic nu înțelegi mai nimic. Și dacă versiunea asta finală este așa, mi-e teamă să mă gândesc cum arată cea inițială care a dus la schimbarea aproape din temelii a filmului.
Păcat de actorii cunoscuți care s-au țepuit să apară aici, pe lângă cei doi tinerei care au îmbătrânit tot filmând la Chaos walking, mai apar și Mads Mikkelsen (Arctic, Polar), David Oyelowo (Gringo, The midnight sky, Demián Bichir (Godzilla vs. Kong, Alien: Covenant) sau Nick Jonas (Jumanji: The next level, Midway), dar nu prea au nimic de făcut pentru că nu le este oferit un dialog inteligent.
Am scris prea mult despre gogomănia asta fără sens și cum nu-i găsesc prea multe elemente pozitive, poate doar ideea conceptuală interesantă și vizualul care este singurul element coerent din film, omor Chaos walking cu 3 bâte-n cap.
(1,5 / 5)
