Dolittle

Dolittle este un film cu Robert Downey Jr. care, rămas fără obiectuI muncii în MCU (Infinity war, Endgame), se orientează spre alte filme. Din păcate, fără cine știe ce succes.

Fără alte farafastâcuri, Dolittle este o altă ecranizare a celebrii povești cu doctorul care pălăvrăgește cu animalele al căror grai îl înțelege la perfecție, indiferent de specia din care provine respectiva vietate, că-i urs, greier, gâscă sau balenă, Dolittle nu are nici cea mai mică problemă în a comunica foarte ușor cu necuvântătoarele.

El are dificultăți în a se înțelege cu oamenii, că ăștia sunt haini la suflet și mincinoși în grai, așa că după ce lui Dolittle i se întâmplă un pocinog de-i înnegrește inima, trage zăvoarele paradisului său în care animalele se zbenguie libere și el se retrage în sine, așteptând salvarea pe vecie sub forma doamnei cu coasa.

Doar că o problemă de viață și de moarte (mai mult de moarte) la curtea regală îl scoate din letargie și se vede nevoit să plece într-o călătorie peste mări și țări în căutarea unui element miraculos care să rezolve năpasta mai sus amintită care s-a abătut asupra coroanei regale. Așa că însoțit de animalele lui de nădejde, bașca un adolescent pripășit, Tommy, Dolittle se îmbarcă într-o aventură plină de peripeții.

Nu mă așteptam la nimic bun de la Dolittle, nah, este un film cu animale vorbitoare, destinat celor mici, dar de aici până la a avea un procentaj de sub 20% pe RottenTomatoes mi se pare o cale extrem de lungă de nici Mihai Eminescu nu era în stare să o cuprindă în poeziile lui.

Nu știu ce pretenții aveau criticii de la un asemenea film lejer, în care animalele vorbesc. Ce? Voiau scenariu de Oscar?

Dolittle nu este nici un film bun, dar nici un film rău, este pur și simplu o distracție nevinovată pentru puradei.

După cum vă imaginați, filmul nu este prea serios și se bazează, când vine vorba de comedie, pe interacțiunile dintre Dolittle și animalele care au o minte proprie și personalități diferite, de la Chee-Chee, o gorilă fricoasă (Rami Malek – Bohemian rhapsody, Night at the museum 3), la Plimpton, un struț cu atitudine (Kumail Nanjiani – Stuber), de la Yoshi, un urs polar căruia îi este mereu frig (John Cena – Sisters, Daddy`s home 2, Blockers, Bumblebee) până la Polly, un papagal macaw atotștiutor și înțelept (Emma Thompson – Beauty and the beast, Johnny English strikes again, Missing linkMen in black: International, Last Christmas).

Trupa asta pestriță navighează prin ape periculoase și ancorează pe tărâmuri colorate în vederea îndeplinirii misiunii și trece prin diverse peripeții previzibile, că doar știi că nimic rău nu li se poate întâmpla, totul fiind mai mult decât străveziu.

Povestea este simplă, haosul este rege în acest film, numărul mare de animale generează uneori confuzie, multe dintre ele apărând pentru 2-3 scene. Poate nu ar fi stricat mai puține personaje care să aducă mai multă coerență întregului ansamblu, doar câteva animale pe care scenariul să se concentreze.

Dar, repet, este un film pentru copii, așa și trebuia să fie, să arunce pe ecran cu tot ce găseau la îndemână pentru a menține atenția puradelului concentrată la curcubeul de culori 3D. Bine, așa îmi imaginez că asta a fost intenția realizatorilor, că sala a fost goală când am urmărit premiera.

M-am amuzat de câteva ori la certurile interminabile și replicile acide pe care animalele și le dau între ele, chiar dacă logica lipsește cu desăvârșire aici. De ce se înțelegeau perfect între ele deși fiecare avea un grai diferit? Răspunsul este magie scenaristică pentru că Dolittle folosește pentru fiecare animal un limbaj diferit pentru a comunica, dar toate animalele se înțeleg pe engleză. Chiar că engleza este limbă universală.

Animația creaturilor este în mare parte reușită, nu la nivel de The lion king, dar par destul de reale. La cât a costat realizarea filmului, ar fi fost și culmea să arate urât animalele.

Robert Downey Jr interpretează exact cum te așteptai un astfel de rol diliu, cu mult patos și prea dramatic în anumite secvențe.

Mai sunt o grămadă de actori renumiți ce-și împrumută vocile unor animale, dar vă las și pe voi să descoperiți câteva.

În rest nu știu ce să mai spun despre Dolittle. Este clar că filmul s-a concentrat mai mult pe o audiență ce nu are vârsta formată din 2 cifre, pentru adulți nu sunt prea multe lucruri interesante în film, poate de aici și recenziile prea acide și nemeritate pe care le-a primit Dolittle.

Cu siguranță nu își merită criticile astea dure și nici eșecul usturător de boxoffice ce se prefigurează la orizont, nu m-a deranjat cu nimic Dolittle în adevăratul sens al cuvântului, să ies spumegând din sală, dar nici nu m-a ținut lipit cu fundul de scaun de captivant ce era, așa că mă plasez undeva la mijloc cu nota finală, un 6 care să mai contracareze (chiar dacă infinitezimal) notele găunoase date de criticii ăștia înțepați care nu mai știu să se distreze la un film copilăros care s-a dorit a fi copilăros.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Le comte de Monte-Cristo

Le comte de Monte-Cristo

Le comte de Monte-Cristo este o poveste nemuritoare așa că la câțiva ani mai vine …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *